“Insemnarile unei pustoaice”, scrisa de Rachel Renee Russell, vine sa faca dreptate cititoarelor la inceputul adolescentei, dupa crunta dezamagire de a citi doua volume super, dar al caror erou era un pusti, “Jurnalul unui pusti”. Desigur, lectura celor doua volume, obligatorie daca vrei sa fii cool si la curent cu cele mai noi tendinte literare pentru varsta ta (10-12 ani), face o enorma placere atat baietilor, cat si fetelor. Dar acum, aventurile fetelor ies in sfarsit la lumina, sa nu se mai creada ca numai ei, baietii, sunt in stare de cate-n luna si-n stele.
Marturisesc ca la 30 si ceva de ani, lectura “Jurnalului unui pusti” de Jeff Kinney mi-a provocat hohote isterice de ras, asa incat, dupa mai multe incercari nereusite de a-mi manifesta amuzamentul doar mental, am fost nevoita sa inchid cartea si sa o bag la loc in geanta, pentru o lectura ulterioara, absolut sigur nu in public. Imaginea mea de doamna serioasa, cititoare in metrou, risca sa ridice prea multe sprancene. Luasem romanul cu mine doar sa ma lamuresc de ce face furori printre cititorii din clasa a V-a, si daca e cazul sa o recomand si altora. A fost o surpriza foarte placuta si singura remarca pe care as fi putut-o face, ar fi fost lipsa unei perspective feminine (sau mini feminine, mai corect), asupra evenimentelor.
Iata ca ne putem distra din nou, de data asta alaturi de Nikki J. Maxwell si este de crezut ca orice copil…hm, scuze, adolescent (!) va regasi placerea cititului urmarind paginile “Insemnarilor”.
Nu trebuie sa cautati pe o multime de rafturi. Accesati librarie online si categoria Carti pentru copii va pune la dispozitie o multime de titluri pentru prima biblioteca a copilului dumneavoastra.


[...] Insemnarile unei pustoaice, Librarie online [...]
Este foarte tare cartea. Am citit -o si imi place la nebunie!!!!!!!
Cartile trebuie sa fie labpalipe, pentru mine e-bookurile nu sunt carti. Prefer sa ma abonez la o biblioteca si sa detin temporar o carte, decat sa citesc niste pagini de o grosime inexistenta. Recunosc ca mai descarc (ilegal) e-books, dar de obicei sunt carti pe care le-am citit deja imprumutate din diverse locuri si pe care vreau sa le am la indemana si sa mi le reamintesc. Nu as da vreodata bani pe un e-book, nu mi-as lua nici e-book reader. Si chiar si asa, nici pe cartile reale, labpalipe nu as da mai mult de 35 de lei, poate doar in conditii exceptionale. Am regulile mele de budget bookaholic si caut intodeauna sa ma tocmesc, sa gasesc pretul cel mai bun.
Tare carte am cumparato de craciun am citit-o in 3 zile ,citeam multe pacini cand, apar celelalte volume :d:d:d:x:x: iubesc cartea asta la nebunie!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
E super tare cartea am citit-o intro zi
super cartea in 5 zile de scoala am citit-o ….am auzit ca au aparut si celelate volume : 1,2,3,4 dar nu le-am gasit pe net
Au aparut, dar nu in limba romana ! Deocamdata !
imi place cartea am citit-o de 7 ori